Conform Ordonanţei 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, la data de 01.07.2009 Primăria oraşului Mioveni a preluat de la Spitalul Orăşenesc Sf. Spiridon, un număr de 5 cabinete medicale şcolare şi anume:
- 4 cabinete medicale (medicina generala),
- 1 cabinet stomatologic,
- 12 cadre medicale,
- 4 medici,
- 8 asistenţi medicali.
În prezent cabinetele medicale şcolare au fost aprovizionate de către Primărie, conform Ordinului 653/2001 privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor cu: medicamente, materiale sanitare, documente evidenţe primare în valoare de 5000 lei, toate acestea asigurând condiţii optime necesare dezvoltării şi promovării stării de sănătate a elevilor.
Primăria Mioveni acordă o mare importanţă asigurării asistenţei medicale preventive, în acest sens fiind realizate investiţii la dispensarul uman şi spitalul Sf. Spiridon construindu-se un corp nou, mărind astfel capacitatea de primire a urgenţelor .
În prezent Primăria Mioveni a creat baza pentru deschiderea unei farmacii şi a unui cabinet stomatologic necesare locuitorilor cartierului Colibaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu