sâmbătă, 28 august 2010

Noul cămin-creşă, între inaugurare şi conservare

Guvernul interzice angajările prin concurs pe posturile vacante ale grădiniţei nou construite şi recomandă detaşarea, transferul sau redistribuirea personalului existent în cadrul altor instituţii.



Mai multe amănunte pe cotidianul.ro, adevarul.ro şi youtube.com.

marți, 17 august 2010

Restilizare platou Casa de Cultură Mioveni

Încă din luna iunie Primăria oraşului a lansat un concurs de proiecte pentru restilizarea platoului din faţa Casei de Cultură, o zonă importantă a oraşului deoarece este împrejmuit de cele mai importante instituţii: Primăria, Catedrala şi Centrul Cultural.
Edilii vor să schimbe faţa zonei centrale a urbei, astfel că vor investi aproximativ 500.000 euro, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului viitor.
„În prezent zona este bine întreţinută, însă mobilierul urban, covorul asfaltic şi pavelele ce acoperă aleile sunt deteriorate. Necesitatea acestei investiţii vine din faptul că localitatea este în continuă dezvoltare, iar acest spaţiu central trebuie pus bine în valoare şi protejat de factorii poluanţi. Trebuie să capteze atenţia şi să fie o zonă plăcută de recreere, odihnă, un spaţiu unde se pot desfăşura spectacole, expoziţii sau diverse evenimente în aer liber” a explicat primarul oraşului, domnul Ion Georgescu.
Proiectul va păstra în mare parte aleile importante cât şi căile de acces pe platou şi se vor creea zone de interes, zone umbrite cu pergole, spaţii plantate cu flori, două fântâni arteziene şi loc de joacă pentru copii diferenţiat pe grupe de vârstă. Datorită gradului de aglomerare ridicat, mai ales pe timpul verii, noul platou restilizat va fi prevăzut cu fântâni publice pentru băut apă şi o toaletă subterană la care vor avea acces şi persoanele cu dizabilităţi locomotoare printr-un ascensor special. Nici scuarurile de pe bulevardul Dacia nu vor rămâne neschimbate. Acestea vor fi reamenajate, păstrându-se doar ansamblul decorativ „Ezoterica” care va fi pus în valoare prin iluminarea pe timp de noapte. Scuarul central va fi de asemenea restilizat, aici urmând să fie amplasat un ceas analogic placat cu piatră şi o fântână arteziană.

Sursa



http://primariamioveni.ro
http://proarges.ro/regional/mioveni/1705-cum-va-arata-centrul-mioveniului

Durata de realizare a investiţiei : 24 luni;
                        Suprafaţă  spaţiu multifuncţional pentru spectacole: 1374 mp;
                        Suprafaţă loc de joacă pentru copii : 131 mp;
                        Suprafaţă zone umbrite de pergole şi plante agăţătoare: 61 mp;
                        Suprafaţă fântâni la nivelul pardoselii: 340,96 mp.

Indicatori tehnico-economici