marți, 17 august 2010

Restilizare platou Casa de Cultură Mioveni

Încă din luna iunie Primăria oraşului a lansat un concurs de proiecte pentru restilizarea platoului din faţa Casei de Cultură, o zonă importantă a oraşului deoarece este împrejmuit de cele mai importante instituţii: Primăria, Catedrala şi Centrul Cultural.
Edilii vor să schimbe faţa zonei centrale a urbei, astfel că vor investi aproximativ 500.000 euro, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului viitor.
„În prezent zona este bine întreţinută, însă mobilierul urban, covorul asfaltic şi pavelele ce acoperă aleile sunt deteriorate. Necesitatea acestei investiţii vine din faptul că localitatea este în continuă dezvoltare, iar acest spaţiu central trebuie pus bine în valoare şi protejat de factorii poluanţi. Trebuie să capteze atenţia şi să fie o zonă plăcută de recreere, odihnă, un spaţiu unde se pot desfăşura spectacole, expoziţii sau diverse evenimente în aer liber” a explicat primarul oraşului, domnul Ion Georgescu.
Proiectul va păstra în mare parte aleile importante cât şi căile de acces pe platou şi se vor creea zone de interes, zone umbrite cu pergole, spaţii plantate cu flori, două fântâni arteziene şi loc de joacă pentru copii diferenţiat pe grupe de vârstă. Datorită gradului de aglomerare ridicat, mai ales pe timpul verii, noul platou restilizat va fi prevăzut cu fântâni publice pentru băut apă şi o toaletă subterană la care vor avea acces şi persoanele cu dizabilităţi locomotoare printr-un ascensor special. Nici scuarurile de pe bulevardul Dacia nu vor rămâne neschimbate. Acestea vor fi reamenajate, păstrându-se doar ansamblul decorativ „Ezoterica” care va fi pus în valoare prin iluminarea pe timp de noapte. Scuarul central va fi de asemenea restilizat, aici urmând să fie amplasat un ceas analogic placat cu piatră şi o fântână arteziană.

Sursa



http://primariamioveni.ro
http://proarges.ro/regional/mioveni/1705-cum-va-arata-centrul-mioveniului

Durata de realizare a investiţiei : 24 luni;
                        Suprafaţă  spaţiu multifuncţional pentru spectacole: 1374 mp;
                        Suprafaţă loc de joacă pentru copii : 131 mp;
                        Suprafaţă zone umbrite de pergole şi plante agăţătoare: 61 mp;
                        Suprafaţă fântâni la nivelul pardoselii: 340,96 mp.

Indicatori tehnico-economici

5 comentarii:

  1. Huh, in curand nu-mi voi mai recunoaste orasul... Sincer, nu stiu daca sa ma bucur sau nu de schimbari. Cladirea acelui (nou) club al elevilor, cel putin, ma sperie...

    RăspundețiȘtergere
  2. La Palatul Copiilor stagneaza lucrarile... Ce te sperie la el? Faptul ca va avea o fatada inclinata? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare un mastodont de piatra (cel putin din ce am observat din plan, cand voi veni poate voi si vedea). Mi-ar fi greu de crezut, daca nu as fi din oras si nu as sti ce reprezinta, ca e Palatul Copiilor... Acum na, fiecare cu propriul sistem de reprezentare. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Facem ditamai bisericile, iluminat cu LED-uri, centru super modern, dar NU AVEM CANALIZARE FUNCTIONALA PE STRAZI.
    La orice ploaie torentiala, strazile devin canale.
    Deci conducatori mai prosti ca in Arges nu am vazut !!!
    Toti se ingramadesc sa faca orasul care mai de care, incepand cu sfarsitul , asfalteaza, reaameneajeaza si dup-aia, stai ca tre sa refacem canalizarea si spargem totul - vezi Pitesti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place enorm totul.
    abia astept rezultatul :x

    RăspundețiȘtergere